Simulările examenelor naţionale de la nivel judeţean au fost amânate. Potrivit unei adrese a Inspectoratului Şcolar Judeţean, calendarul simulării examenelor naţionale, la nivelul judeţului Călăraşi, a fost modificat. Astfel, elevii clasei a XII-a vor susţine simularea la limba română luni, 23 ianuarie, iar proba la matematică sau istorie miercuri, 25 ianuarie, între orele 13:00 şi 16:00. Pentru elevii clasei a VIII-a, simularea la limba şi literatura română va avea loc în data de 26 ianuarie 2017, iar cea la matematică pe 27 ianuarie, între orele 12:00 şi 14:00.
Organizarea desfăşurării probelor se va face în condiţii cât mai apropiate de cele prevăzute de legislaţia în vigoare, respectându-se cu prioritate cerinţele referitoare la afişaj, asistenţă, supraveghere audio şi video.
Evaluarea lucrărilor de la simularea evaluării naţionale se va face de către un profesor care nu are ore la clasa din care provin elevii participanţi la simulare, iar cea a lucrărilor de la simularea bacalaureatului se va face în centrele de evaluare stabilite de Inspectoratul Şcolar Judeţean Călăraşi. Subiectele se vor transmite la ora 12:00 (simulare Bacalaureat), la ora 11:00 (simulare Evaluare Naţională) prin e-mail, în ziua desfăşurării probei.
La nivelul conducerii unităţii de învăţământ rezultatele obţinute la simulare se vor analiza în perioada 30 ianuarie – 3 februarie 2017. Va fi întocmit un plan de măsuri care va fi comunicat elevilor, părinţilor şi profesorilor implicaţi, în pima săptămână a semestrului al doilea.
Rezultatele obţinute la simulare şi analiza acestora se vor discuta, cel puţin o oră, cu elevii şi se vor comunica părinţilor.

foto: www.b365.ro