În data de 19 decembrie 2020 va debuta, la Muzeul Dunării de Jos Călăraşi, Salonul Anual de Artă 2020. Cei care doresc să participe sunt așteptați să depună între două și patru lucrări la sediul muzeului până cel târziu pe 16 decembrie, anunță criticul de artă Ana Amelia Dincă.

Din cauza situației pandemice, organizatorii evenimentului nu acceptă depunerea lucrărilor după data de 16 decembrie 2020, pentru a avea timpul necesar pentru panotare, în condiții de siguranță sanitară.

Vernisajul Salonului Anual de Artă 2020 va avea loc pe 19 decembrie, însă fără public pentru a se respecta măsurile de combatere a coronavirusului.