Ca urmare a pandemiei de coronavirus, care pune presiune majoră pe sistemul medical, Organizația Salvați Copiii a deschis un fond de urgență pentru sprijinirea imediată a spitalelor și medicilor.

Fondurile sunt utilizate cu precădere și convertite în materiale și echipamente medicale necesare unui act medical profesionist, efectuat în condiții de siguranță. Până acum Organizația a primit solicitări de aparatură medicală și echipamente de protecție de la 50 de spitale din țară, din care a dotat până acum nouă, cu fondurile strânse în cadrul Fondului de Urgență.

În acest moment spitalele au nevoie de: echipamente de protecție pentru protejarea copiilor, medicilor și părinților: măști, mănuși, halate de protecție, ochelari de protecție etc.; consumabile: dezinfectanți, săpun lichid, prosoape de hârtie etc.; aparatură medicală: în acest moment, 50 de spitale au solicitat aparatură medicală vitală și echipamente de protecție, în valoare de trei milioane de euro.

Printre spitalele care au solicitat echipamente de protecție, dezinfectanți și aparatură medicală se numără și Spitalul Județean de Urgență Călărași.

Cei care vor să sprijine Organizația în acest demers pot accesa link-ul https://www.salvaticopiii.ro/ce-facem/protectie/situatii-de-urgenta/coronavirus/fond-de-urgenta-pentru-spitale sau pot dona în contul afișat în poza de mai jos.