Organizaţia Salvaţi Copiii atrage atenţia asupra discrepanţelor între judeţe în privinţa ratei mortalităţii infantile, subliniind că investiţia în maternităţi reprezintă „o urgenţă naţională”.

 

„Deşi rata mortalităţii infantile a scăzut în ceea ce priveşte media pe ţară, la 6 la mia de copii născuţi vii, potrivit datelor finale ale Institutului Naţional de Statistică (INS), procesate pentru anul 2018, ies la iveală clivaje cronice între judeţe, precum şi între urban şi rural. Astfel, dacă în Bucureşti rata mortalităţii infantile a coborât la 3,3 la mie, Tulcea are o rată de 14,7 la mie, peste dublul mediei naţionale. O discrepanţă dramatică se observă şi între urban şi rural: în Botoşani, de pildă, rata mortalităţii infantile în rural este de trei ori mai mare decât la oraş, unde mamele au acces la servicii medicale constante”, menţionează Salvaţi Copiii într-un comunicat de presă transmis marţi Agerpres.

Potrivit centralizării INS, sunt judeţe în care mortalitatea infantilă este şi de cinci ori mai mare faţă de altele, unde şansa la viaţă a copiilor născuţi prematur sau cu patologii severe este mult mai bună.

Organizaţia Salvaţi Copiii semnalează că judeţele cu „cea mai dramatică” rată sunt: Tulcea – 14,7 la mia de copii născuţi vii, Botoşani – 12 la mia de copii născuţi vii, Sălaj – 11,1 la mia de copii născuţi vii.

Judeţele unde şansa la viaţă este „optimistă” sunt: Dâmboviţa – 3 la mia de copii născuţi vii, Ilfov – 4 la mia de copii născuţi vii, Bucureşti – 3,3 la mia de copii născuţi vii, precizează Salvaţi Copiii.

„Clivajul uriaş între câteva judeţe ale ţării ne arată că şansa la viaţă a nou-născuţilor depinde de accesul la servicii medicale şi de dotare a maternităţilor cu aparatură medicală vitală. Este nu doar o nedreptate profundă, ci şi o încălcare a dreptului la viaţă. Devine imperios necesar să accelerăm dotarea maternităţilor şi să dezvoltăm programul de combatere a mortalităţii infantile, pe toate componentele lui vitale. Mizăm pe solidaritatea socială şi continuăm să punem presiune pe autorităţi să facă din maternităţi o prioritate zero”, a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii România.

O discrepanţă se observă şi în ceea ce priveşte şansa la viaţă a copiilor care se nasc în mediul rural. În toate judeţele, cu excepţia Ilfovului, rata mortalităţii infantile este sensibil mai mare în mediul rural faţă de urban, dar în Botoşani situaţia este „dramatică”: 16,6 faţă de 5,6 la mia de copii născuţi vii, informează organizaţia.

Salvaţi Copiii România a anunţat demararea unui amplu proiect de dotare a secţiilor pentru nou-născuţi, cu o investiţie totală de aproximativ un milion de euro, în 2020.

Parte a programului de combatere a mortalităţii infantile, Organizaţia Salvaţi Copiii România va achiziţiona, pe parcursul acestui an, aparatură medicală de ultimă generaţie pentru 35 de maternităţi şi secţii de terapie intensivă neonatală şi pediatrie. În perioada 2012 – 2019, organizaţia a reuşit să doteze 96 de maternităţi din toate judeţele ţării, cu 630 de echipamente medicale, în valoare totală de cinci milioane de euro.

Salvaţi Copiii aminteşte că 3,5% din impozitul pe venit se poate redirecţiona. Cei care doresc să susţină dotarea maternităţilor pot descărca Formularul 230 sau Declaraţia Unică, precompletate cu datele de identificare ale organizaţiei, de la adresa www.salvaticopiii.ro/redirectioneaza. Acestea trebuie completate cu datele personale, semnate şi depuse personal la administraţiile financiare sau trimise prin poştă, cu confirmare de primire. Suma nu trebuie menţionată în formular, ea urmând să fie completată de administraţia financiară, a precizat Salvaţi Copiii. (Sursa: Agerpres)