În data de 13 octombrie 2020, structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

 

În total, peste o sută de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști locali au efectuat verificări în zonele aglomerate, centre comerciale, în piețe, în restaurante, pe terase și în trafic.

Cu această ocazie, au fost verificate 50 de societăți comerciale, 97 de obiective și locații, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.

Au fost legitimate 1.035 de  persoane și au fost verificate 449 de mijloace de transport.

Echipele de control au depistat 99 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55 din 2020.

În total au fost aplicate 205 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 57.000 de lei.

Aceste acțiuni preventive vor continua pe toată perioada stării de alertă, pentru sănătatea și siguranța cetățenilor, cărora poliţiştii le recomandă să respecte în continuare măsurile de protecție sanitară și distanțare fizică, în scopul prevenirii infectării și răspândirii SARS-CoV-2.

Având în vedere Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Călărași din data de 13 octombrie 2020, pentru toate localitățile din județ s-au luat următoarele măsuri:  se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toate persoanele de peste 5 ani în spațiile publice deschise precum: piețe, târguri, oboare și locurile de joacă din parcuri, stațiile de transport public, locurile de așteptare din autogări și gări, și pe o rază de 50 de metri în jurul perimetrului exterior al tuturor unităților de învățământ și al tuturor unităților de cult;  autoritãțile publice locale, au obligația de a efectua lucrãri de dezinfecție a spațiilor publice pe care le au în administrare; se permite desfãșurarea evenimentelor publice sau private (concerte, spectacole, târguri, evenimente de agrement etc.) doar cu condiția respectãrii mãsurilor de distanțare și siguranțã sanitarã în vigoare.

„Vă rugăm să respectați toate măsurile dispuse de autorități! Sănătatea și viața sunt cele mai importante! Protejați-vă pe dumneavoastră și pe cei din jur! Mulțumim tuturor celor care înțeleg că sănătatea este prioritară și respectă regulile generale de prevenire a răspândirii Covid -19. Suntem și rămânem la datorie pentru siguranța dumneavoastră și aplicăm legea în litera și spiritul ei”, au transmis oamenii legii.