În perioada 20 – 24 iulie 2020, reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) din Călăraşi au efectuat controale în următoarele domenii de activitate: agricultură, construcţii, confecţii textile, restaurante şi baruri, lucrări de instalaţii electrice, colectarea deşeurilor şi alte domenii de activitate.

De asemenea, în zilele de 25 şi 26 iulie 2020, ITM, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi, Direcţia de Sănătate Publică şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Călăraşi au efectuat controale în domeniul alimentaţiei publice (terase, baruri şi restaurante).

În perioada menţionată anterior, inspectorii din cadrul Compartimentului Relaţii de Muncă au verificat 24 de angajatori, unul a fost sancţionat pentru muncă nedeclarată şi s-au aplicat amenzi în valoare de 20.000 de lei. Au fost dispuse şase măsuri cu termene precise de rezolvare.

De asemenea, inspectorii Compartimentului Securitate şi Sănătate în Muncă au efectuat 39 de controale, 35 de angajatori au fost sancţionaţi, au fost aplicate 50 de avertismente şi s-au aplicat amenzi în valoare de 15.000 de lei. Pentru remedierea deficienţelor, s-au aplicat 54 de măsuri cu termene precise de rezolvare.