Elevii Şcolii Gimnaziale Mircea Vodă” şi cei din cadrul Şcolii Gimnaziale Nicolae Titulescu” au sărbătorit Mica Unire de la 24 ianuarie 1859 prin manifestări tematice, fiind îndrumaţi de profesorii din aceste instituții de învățământ. De menţionat că cele două şcoli au fost partenere în proiectul educațional “Mica Unire – Scenete, poezii şi cântece dedicate Unirii”. Proiectul a avut ca obiectiv cunoaşterea importanţei şi semnificaţiei istorice a zilei de 24 ianuarie, dar și familiarizarea elevilor cu personalităţi ale istoriei noastre naţionale, cultivarea spiritului patriotic, participarea la activități extracurriculare culturale și, mai mult decât orice, sensibilizarea tinerei generaţii pentru cunoaşterea şi respectarea moştenirii trecutului istoric al poporului român. Îmbrăcaţi frumos în porturi tradiţionale, dar şi în costume specifice vremii lui Alexandru Ioan Cuza, copiii au marcat momentul istoric prin scenete, recitări de poezii şi cântece patriotice, iar la sfârşit toţi au dat “mână cu mână şi au dansat Hora Unirii. Coordonatorii acestui proiect au fost: de la Şcoala Gimnazială „Mircea Vodă”: profesoara Alina Lotrea (directoare), profesoara Alina Tănase (directoare adjunctă), consilierul educativ Nicoleta Sârbu, profesor-învăţător Titica Dobre, profesor-învăţător Emilia Scîntei, profesor-învăţător Mihaela Cojocea, bibilotecar Elena Vasilescu; de Şcoala Gimnazială „Nicolae Titulescu”: profesor-învăţător Nicoleta Ionescu, profesor-învăţător Florina Năstăsoiu şi bibliotecara Adriana Barzache.