Elevii Şcolii Postliceale FEG Călăraşi, însoţiţi de directoarea Lucia Enache şi profesoara Elena Vlăsceanu, au dorit să aducă un zâmbet pe chipul copiilor din Centrul de Primire în Regim de Urgenţă „Sfânta Maria” Călăraşi şi din Centrul de Servicii Sociale pentru Copil şi Familie SERA, prin vizitarea acestora în pragul sărbătorilor de iarnă, dăruindu-le jucării şi dulciuri.

„Copiii din aceste centre ne-au încântat cu poezii şi colinde, precum şi cu afecţiunea manifestată de ei pentru elevii claselor  AMF I şi AMF II. Şcoala Postliceală FEG Călăraşi urează tuturor sărbători fericite şi un An Nou cu sănătate şi realizări”, a declarat Lucia Enache, directoarea Şcolii Postliceale FEG Călăraşi.feg