Până la data de 10 martie 2020, școlile din Călărași se pot înscrie în Concursul Național Ecoprovocarea Junior, ediția Pilot 1 martie – 1 iunie 2020. Vor participa 40 de școli din învățământul primar și cel gimnazial ce vor fi validate în concurs, elevi, cadre didactice și voluntari.

Competiţia presupune activități practice: organizarea colectării selective la nivelul școlii + trimitere spre reciclare; activități educative: susținerea de sesiuni de conștientizare, create de Harta Reciclării, pe tematica specifică.

Premiile puse în joc sunt în valoare de 20.000 de lei. Premiul cel mare constă în suma de 10.000 de lei pentru școala care realizează cele mai multe activități (cuantificate prin puncte), bani pentru dotarea școlii cu echipamente și materiale IT. Premiile pentru coordonatori sunt următoarele: trei premii de 3.000 de lei fiecare pentru coordonatorii școlilor aflate pe locurile I, II și III, în clasamentul final (o persoană/școală). Mențiunea valorează1.000 de lei pentru coordonatorul școlii aflate pe locul IV, în clasamentul final. Toți coordonatorii vor primi adeverințe și diplome de participare. Toți profesorii coordonatori din școlile validate în concurs vor primi și diplomă de participare.

 

Cum se pot face înscrierile

 

Citim Regulamentul: https://www.ecoprovocarea.ro/wp-content/uploads/2020/02/Regulament_ecoprovocarea_junior_pilot-17.02.2020.pdf.

Alegem un coordonator.

Coordonatorul completează formularul de înscriere până pe 10 martie, (https://www.surveymonkey.com/r/ecOjunior_pilot), atașează acolo și adeverință ce atestă desemnarea lui ca reprezentant al școlii în concurs și numărul de elevi din școală. Procedura de validare presupune: susținerea sesiunilor educaționale Harta Reciclării la 50% dintre elevii școlii; coordonatorul completează formularul de validare cât mai curând, pentru a fi printre primele 40 de școli (https://www.surveymonkey.com/r/ValidareJunior), atașează acolo tabelele doveditoare.

ViitorPlus afișează pe website, în ordine cronologică, care sunt primele 40 de școli validate în concurs, deci școlile care vor forma lista finală de participanți. Sunt validate școlile care realizează sesiunile educaționale Harta Reciclării, completează formularul de validare și trimit documentele doveditoare detaliate în Regulament.

 

Cum sunt punctate activităţile

 

Activitățile punctate sunt următoarele: colectare selectivă la nivelul școlii + trimiterea materialelor la reciclare; sesiuni de conștientizare Harta Reciclării, pe tematica specifică, la restul de 50% din elevii școlii.

Raportarea activităților se face online, completând două rapoarte:

intermediar, între 1-8 aprilie 2020, la adresa: https://www.surveymonkey.com/r/Intermediar_pilot; final, între 2 – 5 iunie 2020, la adresa: https://www.surveymonkey.com/r/RaportFinal_pilot.