Se lucrează la Centrul de Zi pentru copiii diagnosticați cu tulburări de spectru autist și Sindrom Down, obiectivul pe care Consiliul Județean Călărași, în parteneriat cu Fundația SERA, îl ridică pe terenul fostei unități militare de pe strada Independenței. Potrivit declarației constructorului, la sfârșitul anului se vor finaliza lucrările exterioare. Conform afirmaţiilor făcute de președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, valoarea investiției este de 420.000 de euro, 63.000 de euro constribuție a Consiliului Județean și 357.000 de euro contribuție a Fundaţiei SERA. Suprafața costruită va fi de 500 de metri pătraţi. În centru pot merge pentru reabilitare atât copiii instituționalizați cât și cei din afara sistemului.