Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, s-a născut pe vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305) în cetatea Patara din Asia Mică. Părinţii săi au părăsit însă această viaţă destul de devreme, iar Sfântul Nicolae a rămas în grija unui unchi, episcop, care purta acelaşi nume ca al său.

A primit din copilărie o creştere aleasă, urmând cursurile celor mai vestite şcoli ale epocii. Şi a urmat din tinereţe reguli de viaţă deosebită, cu multă rugăciune, post şi priveghere.

Iubind virtutea, viaţa curată şi dăruindu-se cu totul slujirii aproapelui, a fost hirotonit preot, apoi episcop al cetăţii Mira din ţinutul Lichia (astăzi localitatea Demre din Turcia, aflată pe malul Mării Mediterane).

Sfântul Nicolae a fost întemniţat în timpul persecuţiilor decretate de împăraţii romani Diocleţian şi Maximilian. În urma Edictul de la Milan din 313 dat de Constantin cel Mare, care acorda libertate deplină creştinismului, Sfântul Nicolae s-a întors în scaunul episcopal din cetatea Mirei.

Alături de alţi Părinţi ai Bisericii, a participat la primul Sinod ecumenic de la Niceea din 325, dovedindu-se un puternic apărător al credinţei creştine împotriva ereziei ariene.

Despre Sfântul Nicolae se istoriseşte că, aprinzându-se de dragostea pentru adevărul lui Dumnezeu, în mijlocul soborului fiind, l-a lovit peste faţă pe ereticul Arie. Pentru acest lucrul i s-au ridicat de către ceilalţi părinţi participanţi la sinod, însemnele arhiereşti. Evanghelia şi omoforul i-au fost înapoiate însă prin minune Dumnezeiască, acest lucru fiind adeverit chiar de părinţii mai îmbunătăţiţi care erau de faţă.

Tradiţia pomeneşte unele fapte minunate săvârşite de Sfântul Nicolae: salvarea de la moarte a trei bărbaţi condamnaţi fără vină de un slujbaş imperial, aducerea unor ajutoare neaşteptate unor familii aflate pe punctul de a săvârşi nelegiuiri pentru a-şi câştiga pâinea şi multe altele. Obiceiul de a face daruri de ziua sa se datorează bunătăţii cu care era înzestrat Sfântul Nicolae şi obiceiului său de a ajuta pe cei nevoiaşi.

De s-ar povesti milele lui una câte una şi câte îndurări a arătat către cei săraci, pe câţi flămânzi a hrănit, pe câţi goi a îmbrăcat şi pe câţi a răscumpărat de la datornici, nu ajunge timpul pentru a le face cunoscute, se arată în istorisirea vieţii acestui mare ierarh al Bisericii lui Hristos.

Sfântul Ierarh Nicolae a trecut la cele veşnice după mulţi ani, timp în care a strălucit în mijlocul cetăţii Mirelor, fiind îngropat în biserica episcopală în ziua a şasea a lunii decembrie.

Moaştele Sfântului Ierarh Nicolae, care s-au arătat izvorâtoare de mir, au săvârşit multe minuni în Mira Lichiei. În prezent, sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Nicolae se află la Bari, în sudul Italiei, în Catedrala „Sfântul Nicolae”, care este un important centru de pelerinaj, atât pentru italieni, cât şi pentru creştinii ortodocşi din estul Europei.

În România se află mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae, la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou”, ultima ctitorie a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu.

Preţiosul şi sfântul odor a fost adus aici de către Mihai Viteazul, domn al Ţării Româneşti şi, pentru o scurtă perioadă, conducător al celor trei ţări româneşti unite – Ţara Românească, Transilvania şi Moldova (1593-1601). (Agerpres)