În data de 8 martie 2020, ora 18:00, la sala „Barbu Știrbei” a Centrului Judeţean de Cultură şi Creaţie Călăraşi, va avea loc un spectacol – concert, denumit „La vie en rose”.

Ce se întâmplă când muzica din „oraşul luminilor” se întâlneşte cu muzica din „Micul Paris”? Un spectacol plin de energie, de culoare şi de pasiune, un spectacol care aduce alături, transmiţându-le apoi publicului, melodicitatea acordeonului,  parfumul muzicii din celebrele cartiere pariziene şi autentice armonii folclorice româneşti reinterpretate. Grande Orchestra şi Emy Drăgoi au pus bazele unei colaborări muzicale pline de fantezie şi de originalitate, care va purta spectatorul de pe străzile din Paris, de pe podurile Senei, din micile bistrouri din Montparnasse până pe podul bucureştean Mogoşoaia, celebrul Palat Regal şi cunoscutul pasaj Lipscani. Totul într-o atmosferă de sărbătoare, în stilul anilor ‘20 – ‘30, în ritmurile unor genuri muzicale – swing şi manouche – cu un farmec aparte, care au făcut şi continuă să facă istorie.

Acesta este un spectacol eveniment, care aduce în faţa publicului artişti compleţi: Emy Drăgoi, Aylin Cadîr, Toni Grecu, Grande Orchestra şi corul ALL’S Choir.

Ipostaza în care artiştii se prezintă publicului poate părea inedită, dar  este pe deplin justificată de background-ul lor artistic. Puţini ştiu că actriţa Aylin Cadîr – un nume consacrat pe scena de teatru şi în filmografia românească, cu numeroase prezenţe la radio şi televiziune – are de fapt o pregătire muzicală solidă şi legături, nu doar tangenţiale, cu muzica.