În sala de spectacole “Barbu Ştirbei” a Centrului Cultural Judeţean Călăraşi se va desfăşura sâmbătă, 11 martie, orele 14:00 şi 16:30, un eveniment magic pentru toată familia, prezentat de Grico Circus. Va fi o oră întreagă de spectacol, distracție și voie bună. Un spectacol modern, original, interactiv și foarte distractiv. În cadrul evenimentului se pot urmări numere de jonglerie cu mingi, eșarfe și cuburi, hoola hop – dans cu foarte multe cercuri, balans pe rolla – rolla, super show cu baloane de săpun, clowni trăzniți, magie, Omul Orchestră și multe, multe alte surprize. Biletele vor fi puse în vânzare în ziua spectacolului, începând cu ora 11:00. Preţul unui bilet este 12 lei.