Primarul comunei Dragalina, Marian Gabriel Stanciu, a participat alături de preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, prefectul George Iacob şi deputatul PNL Cătălin Predoiu la inaugurarea stației de alimentare cu apă care va deservi satul Constantin Brâncoveanu.

“Mă bucură fiecare investiție din mediul rural care vine în sprijinul cetățenilor şi contribuie la dezvoltarea județului. O astfel de investiție, din bugetul propriu al primăriei din Dragalina, este stația de alimentare cu apă care va deservi satul Constantin Brâncoveanu. Până în acest moment, 400 de gospodării sunt racordate la rețeaua de alimentare cu apă potabilă, într-o lună urmând a beneficia şi ceilalți locuitori de acest serviciu atât de necesar. Felicitări administrației din Dragalina!”, a postat preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă.

În strategia de dezvoltare a comunei Dragalina pe perioada 2014 – 2020 se specifică faptul că rețeaua de alimentare cu apă potabilă este extinsă în 70% din teritoriul administrativ al comunei. Satul Dragalina deține 100% sistem de alimentare cu apă. Realizarea rețelei de alimentare cu apă în satul Drajna Nouă și în satul Constantin Brâncoveanu reprezintă o prioritate pentru autorităţile locale. În zonele în care nu există reţea de alimentare, apa este captată din fântâni sau puțuri cu sisteme independente de captare a apei. Autorităţile locale doresc extinderea reţelei de alimentare cu apă potabilă. Extinderea sistemului de alimentare cu apă în comuna Dragalina va avea efecte benefice asupra dezvoltării economice a zonei prin crearea de noi locuri de muncă, care vor stabiliza forţa de muncă în zonă. Extindere rețelei de alimentare cu apă în satul Drajna Nouă se va face pe o suprafaţă de 8,665 de kilometri, iar în satul Constantin Brâncoveanu se va face pe o suprafaţă de 16,470 de kilometri.