Sute de călărăşeni au participat la manifestările dedicate Zilei Marinei, organizate ca în fiecare an pe data de 15 august. Acţiunile au fost organizate în Parcul Central din municipiul Călăraşi. Manifestările au început, luni dimineaţă, la ora 08:30 cu oficierea Sfintei Liturghii la Biserica “Alexe” de către P.S. Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi. La încheierea slujbei, suita oficială s-a deplasat în Parcul Central unde începând cu ora 11:00 s-a oficiat slujba de pomenire a eroilor marinari.

Slujba a fost urmată de depunerea coroanelor de flori la crucea marinarului din Parcul Central. Începând cu ora 11:30, în Parcul Central şi pe Braţul Borcea s-au derulat următoarele activităţi: defilarea navelor; nunta marinărească; concursuri de bărci cu motor; concursuri de bărci cu rame; concursuri de înot (fete şi băieţi); parada ambarcaţiunilor de caiac-canoe; şcondru; prinderea raţelor; desene pe asfalt. Câştigătorul concursului de şcondru a primit drept premiu, din partea organizatorilor, un purcel de lapte.

Cavalerii Fluierului au câştigat competiţia de minifotbal “Cupa Marinei”

În perioadă 7 – 15 august, s-a derulat competiţia de minifotbal “Cupa Marinei”, care a ajuns la cea de-a noua ediţie. Competiţia s-a desfăşurat pe terenul de de fotbal al terasei River’s Lounge. Astfel, luni, 15 august, au avut loc finalele ediției a IX-a a competiției Cupa Marinei la minifotbal, organizată de Primăria Municipiului Călărași, în cadrul evenimentelor prilejuite de sărbătoarea Ziua Marinei. La ediția din acest an s-au înscris următoarele 13 echipe, reprezentate de instituții publice, companii și firme din orașul nostru: S.C. Tenaris Silcotub, Sofidel, Primăria Municipiului Călăraşi, Consiliul Județean Călăraşi, Jandarmeria, Donalam, B.R.C.T., Sindicatul Integrarea, S.C. Ecoaqua S.A., I.S.U. Barbu Știrbei, Martifer, I.P.J. şi Cavalerii Fluierului. Rezultatele finalelor, arbitrate de Caraion Cristian și Solomon Marian, au fost următoarele: Finala mică: Primăria Municipiului Călărași  – Jandarmeria – 6-8; Finala mare: Sindicatul Integrarea – Cavalerii Fluierului 2-5. Echipele clasate pe primele 4 locuri au primit câte o minge, o cupă și o diplomă pentru fiecare jucător. Echipele clasate pe podium au primit pentru fiecare jucător câte o medalie, iar în bani, premiile au fost următoarele: Locul I – 160 lei/jucător, locul II – 140 lei/jucător, locul III – 120 lei/jucător. Anul acesta, consilierii locali călărăşeni au aprobat pentru organizarea manfestărilor dedicate “Zilei Marinei” suma de 70.000 de lei.