În goana noastră continuă după perfecțiune, am uitat ceva foarte important. Cine este de fapt beneficiarul perfecțiunii noastre? Cât ne costă de fapt această perfecțiune, pentru că plata reală a acestei perfecțiuni nu se face de fapt în bani, chiar dacă la prima vedere așa pare. Adevărul e că pentru fiecare clipă de perfecțiune facem fără să conștientizăm un pact cu diavolul, iar când zic diavol, nu mă refer la cel biblic, pentru că ar fi prea ușor.

Dacă ne-am opri un pic la Pit Stop și ne-am trage sufletul, am observa că nu noi suntem cei care ne dorim această cursă, ci că suntem de fapt un experiment social. Pare ciudat ce zic, însă ce contează cel mai mult, frumusețea exterioară sau cea interioară? Încercați să vă uitați cu atenție la cei din jurul vostru. De cele mai multe ori, atunci când observăm de la distanță o persoană aranjată (fardată, machiată, bla-bla-lată, chestii socoteli…) rămânem cu gura căscată și începem să jinduim la perfecțiunea ei, dorindu-ne să devenim ca ea (merge perfect și pe masculin), însă, atunci când se apropie, observăm figura chinuită. Zâmbetul, mersul, ținuta, totul este studiat, totul venind de la pachet. Ceea ce vedem este de fapt o mască care apasă, mască care nu lasă loc de nimic în voia sorții, mască care nu aduce după ea decât oboseală și crispare. Toată această iluzie a perfecțiunii nu ascunde în spatele ei decât o mare frică. Este teama că cineva, la un moment dat, poate descoperi o fisură în toată această construcție și să năruie totul.

Sub o astfel de mască sufletul începe să putrezească. Iar putreziciunea, încet, încet, începe să iasă la iveală. Poate prin gesturi, poate prin grimase sau chiar prin toți porii pielii, începând să se formeze ca o altă mască. Mască peste mască, de data asta ea luând forma sufletului. Cu cât va fi el mai chinuit, cu atât aceasta va reflecta în exterior ceea ce zace în ascunderi.

Dar, (îmi place să cred că acest dar vine ca un colac de salvare), mai există o soluție. Să nu gonim. Să nu ne lăsăm prinși în acest vârtej și să ne cultivăm în stilul nostru, după puterile noastre, așa cum ne place. Dacă sădim în noi o grădină de flori, sufletul se va îmbăta de fericire și de bucurie. Frumusețea interioară se va revărsa, va cuprinde și-i va îmbrățișa pe cei din jurul ei. Abia atunci vom fi oameni frumoși, iar aceea va fi o frumusețe ce nu va păli odată cu trecerea timpului, ci dimpotrivă se va diversifica. Din zi în zi, vom deveni și mai frumoși și vom observa cu surprindere cum din ce în ce mai mulți oameni se vor strânge în jurul nostru fără să depunem niciun efort.

Despre Cosmin Meleacă           

Cosmin Meleacă este psihoterapeut, atestat din 2015, de către “Colegiul Psihologilor din România” în specialitatea Psihoterapie Cognitiv-Comportamentală și Hipnoterapie. De atunci, constant, se perfecționează, adăugând competențe noi necesare dezvoltării profesionale. Profilul complet poate fi vizualizat pe www.meleaca.eu.