Pe 27 aprilie de la ora 18:00, timp de două ore, în cadrul unui eveniment live, transmis online, tinerii vor avea ocazia să învețe din experiențele antreprenorilor de succes din România și să își prezinte ideile de business pentru a primi sprijin de la aceștia.
Tinerii în Arenă este proiectul care ajută antreprenorii la început de drum să ajungă la investitori cu multă experiență în a recunoaște și ghida idei de afaceri inovatoare cu mare potențial, pentru a le transforma în realitate. În urma acestor întâlniri care implică atât sesiuni de mentorat, cât și alte forme de sprijin a ideilor câștigătoare, se pot naște chiar unicornii ecosistemului de business din România.
În contextul primei ediții, desfășurate în toamna 2020, proiectul a adus laolaltă peste 1800 de tineri care au aflat despre provocările antreprenoriatului și ce trebuie să facă pentru a reuși să atragă atenția și ajutorul investitorilor.
Tinerii în Arenă popularizează și ajută tinerii din România interesați de antreprenoriat să creeze planuri de business și să le pună în practică încă din perioada de liceu și facultate. Contextul creat îi pune în contact cu oameni-cheie din mediul antreprenorial românesc, iar aceste conexiuni sunt menite să ghideze și sprijine proiectele tinerilor cu motivație și idei coerente care s-ar putea converti, cu sprijinul și cadrul corect de dezvoltare, în următorii unicorni ai României.
Conform studiului Insights PulseZ, doi din trei tineri la nivel național au apetit pentru antreprenoriat, iar organizatorii și-au propus ca prin Tinerii în Arenă să creeze un cadru în care să coaguleze energia și dorința antreprenorială a Generației Z. În cadrul acestui eveniment este celebrat spiritul antreprenorial și sunt puși în evidență tineri ce pot reprezenta repere pentru alți tineri din generația lor care au avut curajul și încrederea că pot da viață planurilor și pasiunilor lor, prin realizarea unor planuri de afaceri relevante
În cadrul ediției trecute, șase antreprenori de succes precum Dragoș Petrescu, Dragoș Anastasiu, Cristian Onețiu, Daniela Marișcu, Cristina Bâtlan și Radu Constantin au fost prezenți la eveniment și le-au împărtășit tinerilor motivația și sfaturile necesare implementării ideilor lor de afaceri. În plus, aceștia au reușit să le transmită participanților anumite valori pentru a reuși o transformare atât la nivel național, cât și la nivel personal, prin antreprenoriat. Ca rezultat al interacțiunii cu ei, mai mulți tineri și-au pornit propriile afaceri sau proiecte antreprenoriale. În ediția aceasta, șapte dintre cei mai mari antreprenori și investitori români vor fi prezenți la eveniment. Primul care a fost anunțat de către organizatori este Dragoș Petrescu. Totul se va întâmpla live, timp de două ore în care tinerii vor fi inspirați de idei creative și povești pline de motivație.
În această ediție 15 tineri din toată țara au fost selectați pentru a trece printr-un program de mentorat de o lună și jumătate, urmând ca la final, șapte dintre aceștia să aibă șansa să își prezinte ideea de afacere în fața antreprenorilor pentru a primi sprijinul acestora.
Cei interesați se pot înscrie gratuit la eveniment la adresa: https://app.eventmix.live/tineriiinarena/, iar mai multe informații pot obține de pe pagina evenimentului: https://fb.me/e/14LODVbGM.