Trei bărbaţi şi-au pierdut viaţa în urmă cu câteva minute, în comuna Cuza Vodă, după ce au căzut într-o fântână adâncă de opt metri şi un metru diametru. Fântâna nu avea apă în ea în momentul producerii tragediei. Se pare că unul dintre bărbaţi a scăpat un baros acolo. Acesta a legat o scară ce ajungea însă până la jumătatea fântânei. Prima victimă a căzut în fântănă în jurul orei 15:30. Ceilalţi doi bărbaţi au încercat să-l salveze, însă au avut aceeaşi soartă. Vecinii care au asistat la tragedie au încercat să îi salveze şi au sunat la 112 abia după aproximativ o oră (16:20) de la producerea incidentului. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă cadrele ISU Călăraşi, Ambulanţei şi Poliţiei. Mai mulţi pompieri şi paramedici SMURD aflaţi acasă, au venit să participe la acţiunea de salvare. În scurt timp, bărbaţii au fost scoşi din fântână şi au început manevrele de resuscitare. Astfel, după efectuarea manevrelor de resuscitare (la ora 17:01), a fost declarat decesul primului bărbat (57 de ani) scos din fântână . Decesul celei de-a doua victime a fost declarat la ora 17:45, un bărbat în vârstă de 42 de ani. Iar ultima victimă, în vârstă de 28 de ani a fost declarată decedată la ora 18:05. În acest moment la faţa locului se află poliţiştii criminalişti şi cei de la medicină legală.