Primăria Municipiului Călărași anunțase pentru săptămâna aceasta tratamente avio și terestre împotriva căpușelor și țânțarilor. Însă condițiile meteo nu vor permite desfășurarea acestora acum, așa că au fost reprogramate. Așadar, tratamentele de combatere a țânțarilor și căpușelor vor fi efectuate în intervalul 27 iunie – 1 iulie.

Tratamentele vor fi executate asupra zonelor verzi, mlăștinoase, inundate, a luciilor de apă, a locurilor de joacă și parcurilor din raza localității Călărași. Substanțele folosite pentru tratamentul de combatere a căpușelor și țânțarilor sunt: Cipermetrin, Tetrametrin, Pyperonil Butoxid, Deltametrin și S-metropen, acestea fiind omologate de Comisia Națională pentru Produse Biocide.