Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din București și Călărași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Călărași, au efectuat o percheziție domiciliară, pe raza municipiului București, în urma unei acțiuni de prindere în flagrant delict. Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore.

 

La data de 21 iulie 2020, polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate au surprins în flagrant două persoane, din municipiul Călărași, având asupra lor 20 de grame de cannabis, două grindere și un cântar electronic de precizie.

De asemenea, la data de 27 iulie 2020, alte două persoane din municipiul Călărași au fost depistate în municipiul București, după ce ar fi vândut 25 de grame de cannabis.

La data de 5 august 2020, a fost efectuată o percheziție domiciliară în municipiul  București, în urma căreia au fost ridicate 26 de grame de cannabis, 1,17 grame de metamfetamină, două grindere și un cântar de precizie.

În fapt, persoanele în cauză, cu vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani, ar fi achiziționat diverse cantități de cannabis din București, pe care le-ar fi vândut către consumatori din județul Călărași.

În cauză au fost reținute trei persoane pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și trafic de droguri de risc.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, iar în activități au fost angrenați și jandarmi.