Luni, 13 august, Tribunalul Călărași s-a pronunțat în dosarul nr. 776/116/2018 în care prefectul județului Călărași, George Iacob, a cerut anularea Hotărârii Consiliului Local nr. 56/2018 privind contractarea împrumutului de 42 de milioane de lei. Magistrații călărășeni au respins acțiunea formulată de prefectul județului.

Primarul municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin, în urma deciziei Tribunalului Călărași, a declarat următoarele: „Încercarea unei instituții apolitice de a stopa modernizarea unui municipiu reședință de județ s-a dovedit a fi un eșec. Jocurile politice în care Instituția Prefectului a fost băgată trebuie să înceteze. Comunitatea călărășeană trebuie să fie prioritatea tuturor, iar opoziția trebuie să înțeleagă că proiectele noastre vor merge înainte, indiferent de toate tertipurile acestea. Am dovedit, odată cu decizia magistraților călărășeni, că avem dreptate și de aceea, având în vedere că între timp Consiliul Local Călărași a hotărât contractarea unui alt împrumut, mă gândesc să propun revocarea hotărârii care face obiectul acestui proces”.