Duminică, la ora 15:29, un echipaj specializat de stingere din cadrul Detașamentului de pompieri Călăraşi a fost solicitat să acţioneze pe raza municipiului, pe strada Varianta Nord, la un punct de colectare a materialelor feroase, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autovehicul (nefuncţional – scos din circulaţie). La sosirea echipajului de stingere, incendiul se manifesta violent, cu flacără și fum dens atât la compartimentul motor al autovehiculului, cât și în habitaclul acestuia (autovehiculul fiind staționat).

Pompierii au acționat pentru stingerea incendiului timp de 20 de minute cu o autospecială cu apă și spumă. Din primele cercetări ale acestora a rezultat faptul că focul a fost pus intenționat. Autorul incendiului nu a fost încă identificat. În urma incendiului autoturismul a fost avariat în proporție de 75%, valoarea pagubelor fiind estimată în acest caz la suma de aproximativ 4.000 lei; pompierii au reușit să lichideze focul înainte ca acesta să se extindă la alte bunuri materiale și autoturisme în valoare de aproximativ 10.000 de lei.