Un bărbat din municipiul Olteniţa şi-a dat foc în urma unei altercaţii cu persoane apropiate. Duminică, 11 octombrie a.c., ora 16:38, Nicolae B., în vârstă de 38 de ani, a turnat pe el substanţe inflamabile şi s-a autoincendiat. Pompierii din cadrul Detaşamentului Olteniţa au fost solicitaţi să intervină pe strada Zefirului, nr. 2, pentru salvarea bărbatului. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi, plutonier major Ovidiu Tătăranu, ne-a declarat că la sosirea paramedicilor  Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD), bărbatul era conştient şi prezenta arsuri de gradul I şi II pe 30% din suprafaţa corpului în zona abdomenului, membrelor inferioare şi superioare. Paramedicii SMURD i-au acordat primul ajutor, l-au monitorizat şi l-au transportat de urgenţă la Spitalul Municipal Olteniţa. incendiat