În data de 6 aprilie 2021, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Călărași au depistat un bărbat în vârstă de 45 de ani, din comuna Vâlcelele, județul Călărași, în timp ce conducea o autoutilitară, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest, acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,80 mg/l alcool în aerul expirat.

Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele bărbatului, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de la unu la cinci ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge (0,40 mg/l în etilotest). De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reținut fără drept de circulație.