Duminică, 28 iunie, pompierii militari din cadrul Secției Dragalina au fost solicitați pentru a scoate un câine căzut într-o fântână din satul Tudor Vladimirescu, comuna Perișoru. Acesta se afla de mai multe zile într-o fântână dezafectată adâncă de aproximativ şapte metri, aflată pe un teren viran dintre două gospodării.

„O doamnă ne-a chemat în sprijinul cățelului, ne-a întrebat dacă salvăm și animale, iar răspunsul pentru ea se vede în imaginile de mai jos. Da! Obișnuim să venim destul de des și în sprijinul necuvântătoarelor. Și ele au suflet, și da, și pentru ele facem tot ce ne stă în puteri să le salvăm. Un pompier salvator s-a echipat corespunzător și a coborât în fântână cu ajutorul cordițelor de salvare și a aparatului de respirat, iar în scurt timp ‘Bobiță’ era la suprafață, un pic speriat, dar nevătămat, spre bucuria tuturor”, se arată în comunicatul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călărași.