Cetățeanul M.M. locuiește în blocul K15 de pe strada Policlinicii, municipiul Călărași. Acesta a prezentat redacției Observator de Călărași două facturi primite de la societatea EcoAqua, una cu un coeficient de repartiție 1,0056 și cealaltă cu un coeficient de 1,56. Astfel, pe lângă apa consumată de acesta, în primul caz i-a fost facturată o cantitate dublă, iar în al doilea caz de 1,5 ori mai mare.

Cetățeanul spune că aceste diferențe imense sunt cauzate de vecinii săi, care nu deschid ușa reprezentanților EcoAqua care vin să încaseze facturile. M.M. se întreabă de ce societatea nu aplică următoarele prevederi din contract în cazul vecinilor săi:

Operatorul are următoarele drepturi: să întrerupă furnizarea apei sau preluarea apelor uzate în rețeaua publică de canalizare în situațiile în care a)utilizatorul nu achită factura în termen de 60 de zile de la emitere, cu un preaviz de 5 zile lucrătoare; b) utilizatorul nu-și remediază avariile interioare – cu un preaviz de 5 zile lucrătoare.”

Cetățeanul se plânge de faptul că „În blocul nostru sunt zeci de astfel de locatari care de ani de zile nu au plătit  un metru cub de apă. Cum este posibil asa ceva?”. Acesta adaugă faptul că „S-a creat un precedent nociv pentru locatarii de bună credință care plătesc și facturile acestora care profită și nu plătesc.” M.M. îi comunică operatorului de apă-canal faptul că poate lua exemplu pozitiv de la alte instituții și se semnează „un pensionar al secolului XXI într-o țară UE”.

M.M. este doar unul dintre numeroșii cetățenii care se plâng de facturile mari încasate de EcoAqua. Un alt cetățean a făcut o interpelare în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Călărași de la finalul lunii precedente, în care acuza același lucru: dublarea facturii prin intermediul coefiecientului de pierderi. Subiectul a fost discutat în ambele consilii, cel local și cel județean. La momentul respectiv, consilierul județean Virgil Dumbravă se arăta îngrijorat de faptul că rețeaua de apă are pierderi de 50%, însă directorul EcoAqua, Marcel Nuțu, îi răspundea spunând că „Pierderile din rețea nu sunt pierderi fizice”, acestea fiind de fapt cauzate de amortizarea proiectelor de investiții aflate în derulare.

Tot la finalul lunii trecute, în cadrul ședinței de consiliu local, primarul Marius Dulce declara că a avut discuții cu reprezentanții EcoAqua în ceea ce privește rezolvarea disproporționalității dintre consum și pierderi, acesta spunând că problema a rămas la stadiul de discuție.

De asemenea, administratorul public al municipiului Călărași, Eduard Grama, declara că aceste probleme sunt cauzate de managementul defectuos al EcoAqua din ultimii 10 ani. Acesta adăuga și faptul că acest coeficient de repartiție a pierderilor acoperă creșterea personalului furnizorului de servicii de apă-canal, primele încasate de fostul director și lipsa unui apometru la clubul de fotbal.