Un bărbat din comuna Şoldanu a descoperit un proiectil exploziv de calibru 120 de milimeri (muniţie rămasă neexplodată) în timp ce efectua lucrări în propria gospodărie.

 

În data de 9 octombrie 2020, ora 10:22, un echipaj de specialişti pirotehnişti din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi s-a deplasat pe raza comunei Şoldanu, pentru ridicarea, asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată şi transportul unui proiectil exploziv de calibru 120 de milimetri (aceasta reprezentând muniţie din timpul celei de-Al Doilea Război Mondial) găsit de un bărbat care efectua lucrări în gospodăria sa.

Conştientizând pericolul reprezentat de muniţia rămasă neexplodată descoperită, acesta a anunţat de urgenţă organele abilitate, utilizând numărul de urgenţă 112, pentru a solicita intervenţia echipajului pirotehnic.

Specialiştii pirotehnişti din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi au intervenit cu promptitudine cu o autospecială pirotehnică şi au ridicat elementul de muniţie rămasă neexplodată, pe care l-au depozitat în vederea distrugerii ulterioare.