Un accident rutier a avut loc pe Drumul Naţional 21, pe raza localităţii Radu Negru. Şoferul unui autovehicul s-a răsturnat cu acesta în afara carosabilului. În autoturism se mai aflau doi pasageri, doi copii, care nu prezentau mărci traumatice. Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Călăraşi au intervenit rapid la locul accidentului cu o autospecială de descarcerare şi o autospecială de prim ajutor SMURD.

În data de 10 martie 2020, ora 15:55, un echipaj de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi au fost solicitate, prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să intervină pe Drumul Naţional 21, pe raza satului Radu Negru, comuna Modelu, pentru acordarea primului ajutor în cazul a trei persoane, care se aflau intr-un autoturism răsturnat în afara părţii carosabile.

În urma accidentului rutier nu s-au întregistrat victime, cele trei persoane aflate în autovehicul au fost monitorizate de paramedicii SMURD şi s-a observat că aceştia nu prezentau mărci traumatice.

Conducătorul vehiculului, un bărbat în vârstă de 61 de ani, prezenta hipertensiune arterială şi atac de panică. Cele trei persoane nu au necesitat îngrijiri suplimentare.