Un tânăr în vârstă de 26 de ani, din municipiul Slobozia, județul Ialomița, bănuit de comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului, a fost identificat de către polițiștii Serviciului Rutier Călărași.

 

Din cercetări a reieșit faptul că în seara zilei de 4 septembrie, în timp ce acesta conducea o autoutilitară, pe Drumul Naţional 31, în localitatea Grădiștea, județul Călărași, din direcția Oltenița către Călărași, a acroșat un pieton care se angajase în traversarea părții carosabile printr-un loc nepermis și fără să se asigure.

Din accident a rezultat decesul pietonului, o femeie în vârstă de 59 de ani, din aceeași localitate.

În urma impactului, conducătorul auto a părăsit locul accidentului, însă, în scurt timp, acesta a fost identificat de polițiști.

Pe numele celui în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului.

Tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călărași.

Ulterior, la data de 05 septembrie a.c., Judecătoria Călărași a dispus față de acesta măsura arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile.