La data de 22 noiembrie 2019, în jurul orei 11:36, în timp ce conducea autoutilitara pe DN 29 din oraşul Salcea, judeţul Suceava, pe fondul nepăstrării unei distanţe suficiente în mers, un bărbat de 30 de ani, din comuna Moara, a intrat coliziune faţă – spate cu autoturismul condus în faţa sa de un bărbat în vârstă de 30 de ani, din judeţul Călăraşi, pe care l-a proiectat în autoturismul condus de un bărbat de 23 de ani, din judeţul Botoşani, oprit pentru a acorda prioritate unui alt autoturism care circula din sens opus şi efectua un viraj la stânga.

Din accident, a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto de 30 de ani din judeţul Călăraşi, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei trei conducători auto au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.