În noaptea de miercuri spre joi, pe A2, Calea I Bucureşti – Constanţa, la kilometrul 67, în dreptul localităţii Lehliu, a avut loc un accident rutier grav, soldat cu decesul unui tânăr, conducătorul auto, şi rănirea gravă a altei persoane, pasager. Potrivit site-ului m.ziuaconstanta.ro, şoferul a adormit la volan şi a intrat cu autoturismul în şanţ. Pompierii militari din cadrul Secţiei Lehliu Gară au intervenit rapid la locul accidentului cu o autospecială de descarcerare. La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, care a acordat îngrijiri unui bărbat în vârstă de 21 de ani şi l-au transportat de urgenţă la un spital din Bucureşti.

 

În data de 20 februarie 2020, ora 01:55, un echipaj de descarcerare din cadrul Secţiei de Pompieri Lehliu Gară a fost solicitat prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să intervină pe A2, Calea I Bucureşti – Constanţa, la kilometrul 67, în apropierea unei staţii de carburanţi, pentru acordarea primului ajutor în cazul unei persoane de sex masculin şi pentru asigurarea tuturor măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, după ce un autotursm în care se aflau două persoane a derapat şi a ajuns în canalul de colectare a apei pluviale de pe marginea autostrăzii.

În urma accidentului au rezultat două victime, un bărbat (pasager în vehicul, în vârstă de aproximativ 25 de ani – decedat, prezenta traumatisme incompatibile cu viaţa) şi un alt bărbat în vârstă de 21 de ani, (conducător autoturism), care prezenta traumatisme la nivelul capului, în zona toracelui şi la nivelul membrelor.

Acesta a fost preluat de un echipaj de prim ajutor şi transportat la un spital din Capitală.