În perioada 1 ianuarie 2017 – 31 august 2018 se desfășoară Proiectul Educațional Transfrontalier România – Republica Moldova „La fântâna cea română”, obiectivele acestuia fiind sensibilizarea copiilor în ceea ce priveşte arta şi tradiţia populară şi conştientizarea asupra protejării, conservării şi perpetuării acestora. În cadrul acestui proiect sunt implicate şi instituţii de învăţământ din judeţul Călăraşi.
La sfârșitul săptămânii trecute, şcolile călărăşene au primit vizita celor din Ialomița, Galați și Republica Moldova. Ziua de sâmbătă, 10 iunie, a fost un adevărat tur de forță în ceea ce privește activitățile desfășurate în cadrul acestui parteneriat, la Călărași. Oaspeții și-au început ziua cu o vizită la Şcoala Gimnazială “Carol I”, au poposit apoi la Grădinița cu Program Normal nr. 11 “Prâslea” unde au asistat la un superb spectacol oferit de unitățile școlare implicate în proiect și au participat la o masă rotundă pe diferite teme specifice învățământului. Ziua a continuat la Școala Gimnazială “Mircea Vodă”, unde elevii și cadrele didactice i-au întâmpinat pe oaspeţi cu o inedită expoziţie de obiecte tradiționale românești și cu un program artistic autentic. După o horă mare și tradiționala plăcintă cu brânză, delegația a vizitat Grădiniţa cu Program Prelungit “Voinicel”, seara finalizându-se cu un moment de relaxare pe malul Dunării. Pe parcursul vizitei, s-au legat relații de prietenie, s-au împărțit zâmbete, lacrimi, experiențe, povești de viață. Următoarea întâlnire se anunță una la fel de caldă și de prolifică. Unităţile de învăţământ implicate în proiect sunt: Grădiniţa cu Program Normal nr. 11 “Prâslea” Călăraşi; Grădiniţa cu Program Normal nr. 2 “Prichindel” Călăraşi, structură a Şcolii Gimnaziale “Carol I” Călăraşi; Grădiniţa cu Program Prelungit „Aricel” Călăraşi, Grădiniţa cu Program Prelungit „Voinicel” Călăraşi; Grădiniţa cu Program Prelungit „Brotăcel” Modelu (Călăraşi); Şcoala Gimnazială „Mircea Vodă” Călărași; Şcoala Gimnazială nr. 1 Jegălia (Călăraşi); Grădinița cu Program Prelungit „Academia piticilor” Cluj Napoca (Cluj); Şcoala Gimnazială nr. 1 Rediu (Galaţi); Şcoala Gimnazială nr. 1 Suhurlui (Galaţi); Grădiniţa cu Program Prelungit „Piticot” Slobozia (Ialomiţa); Grădiniţa cu Program Prelungit „Dumbrava minunată” Slobozia (Ialomiţa); Grădiniţa cu Program Normal Ciulniţa, structură a Şcolii Gimnaziale Ciulniţa (Ialomiţa); Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 224 București; Grădiniţa nr. 1 „Andrieș” Ialoveni (Republica Moldova); Gimnaziul „Grigore Vieru” Ialoveni (Republica Moldova), Grădiniţa creșă „Licurici” Bardar(Republica Moldova), Grădiniţa „Stejărel” Ulmu (Republica Moldova), Gimnaziul „Mihai Eminescu” Ulmu (Republica Moldova); Asociația Obștească A.C. „Agape” Chișinău.