Valentin Barbu este nominalizat pentru a deveni prefectul județului Călărași
Valentin Barbu a fost nominalizat pentru funcția de prefect al județului Călărași, a anunțat Partidul Național Liberal în data de 12 februarie 2021.
În cadrul ședinței Biroului Politic Județean al PNL în care a fost supus la vot proiectul de validare pentru funcția de prefect a fost nominalizat Valentin Barbu, iar Nicolae Dumitru a fost nominalizat pentru o poziție de subprefect.
„Le urăm celor doi colegi mult succes în activitatea pe care o vor desfășura în cadrul Instituției Prefectului – Județul Călărași! De asemenea, transmitem mulțumiri domnului general Marian Stoica, cel care și-a îndeplinit cu cinste, onoare și corectitudine funcția de prefect al județului Călărași”, a transmis Partidul Național Liberal.