Vremea se va încălzi în următoarele zile în majoritatea regiunilor ţării, maximele urmând să atingă valori de 12 grade Celsius, în zona Dobrogei, însă începând de săptămâna viitoare temperaturile de peste zi vor scădea la jumătate, iar probabilitatea a apariţie a precipitaţiilor va creşte în special după 25 ianuarie, reiese din prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru intervalul 20 ianuarie – 3 februarie, publicată luni.

 

În zona Banatului, intervalul de prognoză va debuta cu un regim termic caracterizat de valori apropiate de cele climatologic specifice perioadei, iar media maximelor va fi de 2 – 3 grade Celsius. Din 22 ianuarie şi până în jurul datei de 29 ianuarie, temperaturile maxime vor fi în general în creştere, în medie spre aproximativ 8 – 10 grade Celsius, apoi se va răci treptat, astfel că la finalul intervalului de prognoză media maximelor termice va atinge 4 – 6 grade Celsius. Temperaturile nocturne vor fi preponderent negative în prima săptămână şi la finalul celei de-a doua şi se vor situa în medie între -6 şi -1 grad Celsius. În restul intervalului vor fi uşor pozitive. Probabilitatea de precipitaţii va fi redusă până în data de 25 ianuarie 2020, apoi va creşte.

Pentru zona Crişanei, primele zile de prognoză vor fi caracterizate de valori maxime ale temperaturii aerului apropiate de cele climatologic specifice perioadei, media regională fiind de 2 – 4 grade Celsius. După data de 22 ianuarie 2020 se estimează o creştere a acestora spre valori medii în general între 9 şi 11 grade Celsius, în 28 şi 29 ianuarie. În ultimele zile ale lunii ianuarie şi în primele din luna februarie tendinţa vremii va fi de răcire treptată, spre medii de 4 – 6 grade Celsius. Temperaturile minime vor fi negative în prima săptămână şi la finalul celei de-a doua, media lor urmând a se situa în general între -7 şi -2 grade Celsius. În restul intervalului acestea vor fi uşor pozitive, iar probabilitatea de precipitaţii va fi redusă până în data de 25 ianuarie 2020, după care va creşte.

În Transilvania, în primele zile de prognoză, valorile maxime de temperatură vor fi normale pentru această perioadă, iar media lor se va apropia de pragul de îngheţ. În intervalul 22 – 25 ianuarie se va încălzi treptat, spre medii regionale ale maximelor între 6 şi 10 grade Celsius, apoi, până în 30 ianuarie nu vor mai fi variaţii semnificative de temperatură. După această dată vremea va intra într-un proces de răcire, astfel că, în data de 2 februarie 2020, media maximelor termice va ajunge să se situeze în jurul valorii de 3 grade Celsius. Temperaturile minime vor fi negative în tot intervalul şi se vor situa în medie între -9 şi -3 grade Celsius, cu excepţia dimineţii de 25 ianuarie, când media acestora va coborî sub -10 grade Celsius. Trecător, vor fi posibile precipitaţii, în general slabe cantitativ, în jurul datei de 22 ianuarie 2020 şi începând cu data de 25 ianuarie 2020.

În Maramureş, în primele trei zile de prognoză, media temperaturilor maxime se va menţine apropiată de pragul de îngheţ, după care se va încălzi treptat, până în data de 25 ianuarie 2020, când aceasta va atinge 7 – 8 grade Celsius. În intervalul 25 – 29 ianuarie, maximele termice nu vor avea variaţii importante, iar ulterior vor fi în scădere, până la o medie ce se va situa între 2 şi 4 grade Celsius, în ultimele zile din interval. Media temperaturilor minime se va încadra în general între -7 grade Celsius, în 25 ianuarie dimineaţa, şi între zero şi un grad Celsius, în perioada 28 – 31 ianuarie. Vor fi posibile precipitaţii slabe, trecătoare, în jurul datei de 22 ianuarie 2020 şi începând cu data de 25 ianuarie 2020.

În Moldova, în intervalul 20 – 25 ianuarie, media temperaturilor maxime va avea variaţii în general între 2 şi 9 grade Celsius, iar a minimelor între -5 grade şi -1 grad Celsius. Ulterior, până spre sfârşitul lunii ianuarie, valorile maxime de temperatură vor fi în medie de 9 – 11 grade Celsius, în timp ce media minimelor va fi între -1 şi 2 grade Celsius, apoi se va răci treptat, astfel încât la finalul perioadei de prognoză media maximelor se va apropia de 3 grade Celsius, iar a minimelor de la -2 la -4 grade Celsius. Doar trecător şi pe suprafeţe mici vor fi posibile precipitaţii slabe, mai ales după data de 29 ianuarie 2020.

În privinţa vremii prognozate pentru regiunea Dobrogei, până spre sfârşitul lunii ianuarie, în general, temperaturile vor fi în creştere. Media maximelor va ajunge la 10 – 12 grade Celsius, iar a minimelor la 3 – 5 grade Celsius. Din 31 ianuarie, vremea va intra într-un proces de răcire treptată, iar în jurul datei de 2 februarie 2020 maximele vor atinge în medie 5 – 7 grade Celsius, în timp ce minimele vor oscila între un grad şi trei grade Celsius. Probabilitatea de precipitaţii va fi mai ridicată după data de 29 ianuarie 2020.

În Muntenia, între 20 şi 26 ianuarie, media temperaturilor maxime va avea variaţii între 4 şi 11 grade Celsius, iar a minimelor între -5 şi -2 grade Celsius. În următoarele patru – cinci zile acestea nu se vor modifica semnificativ, dar în primele zile ale lunii februarie tendinţa va fi de scădere, astfel încât, la finalul intervalului de prognoză, maximele vor ajunge să se situeze în medie între 5 şi 8 grade Celsius, iar media minimelor va coborî uşor sub pragul de îngheţ. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată după data de 28 februarie 2020.

În regiunea Oltenia, între 20 şi 25 ianuarie, media temperaturilor maxime va avea variaţii între 4 şi 10 grade Celsius, iar a minimelor între -6 şi -3 grade Celsius. În următoarele cinci – şase zile acestea nu se vor modifica semnificativ, dar în primele zile ale lunii februarie tendinţa va fi de scădere, astfel încât, la finalul intervalului de prognoză, maximele vor ajunge să se situeze în medie între 5 şi 7 grade Celsius, iar media minimelor va coborî uşor sub pragul de îngheţ. Probabilitatea de precipitaţiilor va fi redusă în prima săptămână, dar va creşte în cea de-a doua.

La munte, perioada cu cele mai ridicate temperaturi va fi între 25 şi 30 ianuarie, când media maximelor se va situa între 3 şi 5 grade Celsius, iar a minimelor între -5 şi -2 grade Celsius. În restul intervalului vor fi maxime a căror medie regională va avea valori între -6 şi 1 grad Celsius, iar media minimelor va fi între -12 şi -6 grade Celsius. Trecător, vor fi precipitaţii în general slabe cantitativ, pe suprafeţe mici în prima săptămână şi local în următoarea.

Estimările meteo sunt realizate pe baza produselor numerice ale Centrului European pentru Prognoze pe Medie Durată de la Reading, Anglia. (Sursa: Agerpres)