În dimineața de 2 aprilie, vicepreședintele Consiliului Județean Călărași, Mihai Beștea, a făcut o vizită în teren pentru a inspecta lucrările la Drumul Județean 411, instituția primind sesizări cu privire la deficiențe pe segmentul Radovanu-Chirnogi.

Mihai Beștea spune și că proiectul va fi modificat, adăugându-i-se mai multe podețe și intrări: „Inițial au fost prevăzute un număr de 400 de podețe și intrări auto. În urma discuțiilor cu cetățenii din localitățile Radovanu și Chirnogi, numărul acestora a fost majorat la 900, în acest sens încheindu-se un act adițional la contractul inițial”.

Pentru a remedia problemele apărute la DJ 411 vor fi turnate două straturi de asfalt. Termenul de finalizare a reparațiilor este 30 aprilie 2021, iar întreaga lucrare ar urma să fie gata la sfârșitul lunii noiembrie a acestui an.