Primăria Municipiului Călărași a publicat în data de 25 ianuarie 2021 noi informații și imagini cu viitorul sediu al Poliției Locale și al Centrului de Comandă Unică. Acestea vor funcționa în aceeași incintă, un punct termic ce urmează a fi reabilitat.

Conform primăriei, „activitatea instituţiei (n.r. – Poliției Locale) se va diversifica concomitent şi cu evoluţia proiectelor adresate mobilităţii urbane pe care Primăria Municipiului Călăraşi le implementează, cel mai relevant din acest punct de vedere fiind proiectul prin care, în municipiu, se va crea un sistem inteligent de management al traficului şi monitorizare video, bazat pe instrumente inovative şi eficiente”. Acest proiect este finanțat prin POR 2014-2020 și are o valoare de 3,854 de milioane de euro.

O componentă  a proiectului care face parte din arhitectura viitorului sistem o reprezintă Centrul de Comandă şi Management al Traficului care reprezintă punctul central al sistemului şi este responsabil cu managementul sistemului de trafic, implicând în funcţionarea sa, în cea mai mare măsură, personalul Poliţiei Locale, împreună cu reprezentanţi ai Jandarmeriei, ai Poliţiei Rutiere și ai ISU.

Viitorul sediu al Poliției Locale și al Centrului de comandă va funcționa într-un fost punct termic de pe strada Mușețelului, nr. 2A, proprietate a Primăriei Călărași, care va fi consolidat și modernizat, în parte, din fondurile aceleiași instituții. O treime din suprafața totală modernizată va fi realizată cu fondurile din proiectul european de creare a Centrului de monitorizare a traficului.

„Vom face sediul Poliției Locale. Pentru că este legat de un proiect european, vom reabilita un fost punct termic pe care să-l transformăm în centru de monitorizare. În acest sens, trebuie să alocăm suma de 2,2 milioane de lei”, a declarat Marius Dulce.

În curând va fi lansată achiziția pentru realizarea proiectului tehnic și pentru execuția lucrării. Lucrările ar trebui să dureze doi ani.

„Proiectul european prin care va fi realizat acest centru de comandă propune realizarea unui sistem inteligent de management al traficului pentru municipiul Călărași care să conducă la creşterea gradului de atractivitate a transportului public prin creşterea numărului de utilizatori ai transportului public şi implicit renunţarea la automobilul personal, la creşterea siguranţei  reţelei de transport public, promovarea priorității transportului public, la reducerea poluării prin reducerea emisiilor de CO2 din transport, la creşterea nivelului de eficienţă în circulaţie prin reducerea timpilor de călătorie şi a consumului de combustibil”, se arată în comunicatul primăriei.

Instituția menționează că, în prezent, în municipiul Călărași nu există un sistem de management centralizat al traficului rutier.