În vederea accelerării Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF) 2015 – 2023, susținut de Guvernul României, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), instituție aflată în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), a modificat Ordinul directorului general al ANCPI nr. 16/2019 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile furnizate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi instituţiile subordonate.

Documentul prevede ca autorităţile şi instituţiile din administraţia publică centrală şi locală să fie scutite de la plata tarifelor (atât în regim normal, cât şi în regim de urgenţă) pentru înregistrarea în evidenţele de cadastru şi carte funciară a imobilelor aparţinând primăriilor precum şi a celor aflate în patrimoniul statului.

Actul normativ a intrat în vigoare în data de 26 iunie 2020.

Prin PNCCF toate proprietățile sunt înregistrate gratuit pentru cetățeni în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Lucrările de cadastru prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară se derulează la nivelul întregii localităţi sau la nivel de sector cadastral, prin lucrări contractate de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară/primării. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI – peste patru miliarde de lei, dar și din fonduri externe obținute prin Programul Operațional Regional, în cuantum de peste 300 de milioane de euro. O altă sursă de finanțare poate fi bugetul local al primăriilor.