Conform tradiției creștine, ziua Sfântului Nicolae, 6 decembrie, anunță începutul iernii. Se spune că dacă va ninge în această zi, vom avea parte de o iarnă grea, iar dacă cerul va fi senin, va fi o iarnă blândă.

Ceea ce știe mai puțină lume este faptul că Sfântul Nicolae nu este doar ocrotitorul copiilor, ci și al marinarilor, brutarilor, al fetelor necăsătorite și al celor nedreptățiți. Tradițiile spun despre acest sfânt că apare pe un cal alb, dar și că ar păzi soarele pentru ca acesta să nu fugă și să lase lumea în beznă. Legenda spune și că Sfântul Nicolae păzește apele și apără soldații aflați în război. De asemenea, el ocrotește orfanii și văduvele și ajută fetele care vor să se mărite.

Datinile mai moderne spun că sfântul face diferite cadouri copiilor cuminți și nuielușe pentru cei neascultători, această tradiție avându-și originea în mediul urban. Cei care vor primi nuielușe trebuie să le pună în apă, iar dacă crenguța înmugurește înseamnă că cel mic a fost iertat. În ceea ce privește celelalte cadouri, obiceiul este de a nu se dărui obiecte ascuțite sau de culoare neagră. De asemenea, nu sunt agreate nici produsele destinate machiajului sau bijuteriile pentru motivul că ar aduce ghinion.