Jandarmii călărășeni au desfășurat o serie de activități în Parcul Dumbrava din municipiul Călărași, dedicate Zilei Jandarmeriei Române. De asemenea, la acest eveniment au participat peste 200 de elevi din şcolile şi liceele călărăşene, care au fost atraşi cel mai mult de exerciţiile demonstrative ale jandarmilor, precum şi de materialele şi tehnica ce se află în dotarea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Călăraşi.   Astăzi, IJJ Călăraşi a organizat o serie de manifestări prilejuite de sărbătorirea a 166 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, în Parcul Dumbrava din municipiul Călăraşi. Şcolarii şi tinerii prezenți la aceste manifestări au avut posibilitatea de a se familiariza cu specificul instituţiei, cu materialele şi tehnica folosite de jandarmi în executarea misiunilor, auospecialele de intervenție, câinii de serviciu și au participat la exercițiile demonstrative pregătite de luptătorii grupei de acțiuni speciale. Totodată, la eveniment au luat parte peste 200 de elevi de la: Şcoala Gimnazială “Constantin Brâncoveanu”, Colegiul Tehnic “Ştefan Bănulescu” şi Colegiul Economic. Mai mult decât atât, şcolarii nu au ezitat să se urce în autospecialele de intervenţie şi să-şi facă fotografii cu acestea, dar şi cu jandarmii călărăşeni.  Cei mici au fost atraşi în special de demonstraţiile de dresaj canin, iar cei mari de materialele şi tehnica folosite de jandarmii călărăşeni. De asemenea, exerciţiul demonstrativ al jandarmilor călărăşeni privind prinderea unei grupări teroriste a atras cel mai mult privirile spectatorilor. De altfel, la acest eveniment a participat şi viceprimarul municipiului Călăraşi, Marius Dulce.  “Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Călăraşi reprezintă o instituţie cheie în asigurarea ordinii şi liniştii publice.  Personal, apreciez toate eforturile depuse de jandarmii călărăşeni în exercitarea atribuţiilor şi am convingerea că fiecare jandarm îşi face datoria cu mândrie şi profesionalism. La ceas aniversar vă urez, dragi jandarmi, să purtaţi cu onoare haina militară şi vă asigur de tot respectul pe care îl meritaţi. La multi ani!”, a fost mesajul viceprimarului Marius Dulce, adresat jandarmilor călărăşeni.  

Jandarmeria, pe meleagurile călărăşene

 În mai 1895, în baza legii Jandarmeriei rurale, adoptată la 1 septembrie 1893, de Parlamentul României, la Călăraşi se va înfiinţa Compania de Jandarmi a Judeţului Ialomiţa, judeţ a cărui capitală se afla atunci la Călăraşi. La aceeaşi dată, la reşedinţa Companiei de Jandarmi din Călăraşi se va înfiinţa o secţie de jandarmi fără cai; astfel că la începutul anului 1895 efectivul companiei era de 15 jandarmi. Treptat, numărul acestora a crescut, iar, la sfârşitul anului, acesta ajungea la un efectiv de 27 de jandarmi şi nouă cai. Revoluţia din 1989 repune în drepturile sale Jandarmeria Română. La 1 septembrie 1990, la 95 de ani de la înfiinţarea primei structuri de jandarmi din Călăraşi, ia fiinţă Unitatea Militară 0256 Călăraşi, pe structură de detaşament, fiind în subordinea Brigăzii 21 Jandarmi Constanţa, iar Legea nr. 116/1998, privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, stabileşte existenţa Comandamentului de Jandarmi Judeţean Călăraşi ca unitate în cadrul Comandamentului de Jandarmi Teritorial Constanţa. Această stare de fapt s-a menţinut până la 31 martie 2005 când, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 550 din 29 noiembrie 2004, noua lege de organizare şi funcţionare a Jandarmeriei Române, Comandamentul de Jandarmi Judeţean Călăraşi şi-a schimbat denumirea în Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Călăraşi, unitate subordonată nemijlocit Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. În anul 2005, prin ordin al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Călăraşi i-a fost atribuită denumirea onorifică de “General de brigadă Barbu Pârâianu (comandantul  Jandarmeriei Române în perioada 1934-1938). 12345DSC01492