Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a desemnat ziua de 22 martie ca fiind Ziua Mondială a Apei. Această zi se sărbătorește încă din anul 1993.
UN-Water (Grupul ONU pentru Apă) a stabilit pentru anul 2018 tema evenimentului ca fiind: „Soluții naturale pentru apă”.
Ecoaqua Călărași şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Ecoaqua Călărași au decis să celebreze această zi printr-o serie de acțiuni în parteneriat cu diverse instituții din județ.

Acțiunile se vor desfășura la sediul Consiliului Județean, Primăriei Municipiului Călărași, Centrului Județean de Cultură şi Creaţie, Muzeului Municipal Călărași, Muzeului Dunărea de Jos și al Bibliotecii Județene “Alexandru Odobescu” din Călărași.
În cadrul evenimentului sunt programate o conferință, diverse concursuri și expoziții tematice și o expoziție de produse, echipamente și soluții tehnologice pentru domeniul apă – apă uzată.
În cadrul conferinței va avea loc prezentarea proiectului implementat prin fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare, „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată pentru aria de operare a operatorului regional în judeţele Călăraşi şi Ialomiţa, în perioada 2014 – 2020”, proiect ce constă în investiții pentru tratarea și distribuția apei și colectarea și epurarea apelor uzate. Proiectul va fi implementat în județele Ialomița și Călărași în zonele urbane și rurale. Va avea drept rezultat conectarea la sisteme alimentare cu apă și canalizare a populației din aceste zone astfel încât să se realizeze conformarea cu prevederile directivelor Uniunii Europene relevante. Tot în cadrul conferinţei va fi prezentată lucrarea “Istoria apei”, realizată de Biblioteca Județeană “Alexandru Odobescu” împreună cu Muzeul Dunării de Jos, vor avea loc  luări de cuvânt pe tema apei ale unor personalități din mediul academic (profesori universitari ai Universității Tehnice de Construcții București și ai Universității Politehnice București) şi vor fi expuneri ale furnizorilor de tehnologii din domeniul apă potabilă / canalizare – epurare.

De asemenea, se vor desfășura o serie de concursuri și activități, în cadrul cărora vor avea loc şi premieri. Astfel, se vor organiza: concursul de graffiti pe echipe „Graf – Apă”, în care se vor realiza grafiti în staţia de epurare; concursul de pictură pe pânză „Pict – Apă” , în care vor fi trei categorii de vârstă: 5 – 7 ani, 7 – 10 ani şi peste 10 ani (picturile vor fi expuse la Muzeul Municipal Calarasi); concursul de fotografii în care apa va fi principalul exponent „Foto – Apă” , acesta fiind anunţat pe Facebook, se vor primit fotografiile în format electronic, iar cele mai reuşite vor fi listate şi expuse in cadrul Muzeului Municipal Călăraşi; concursul desene pe hârtie/carton „Desen- Apă”, la care participă elevi, pe trei categorii clase: clasele I – IV, clasele V – VIII, clasele IX-XII; concursul de colaje „Colaj-Apă” ; concursul de machete „Machet – Apă”; sesiune de referate/prezentări tip .ppt „Apa în ştiință”; o secțiune dedicată iubitorilor de limbi străine, compusă din activități interactive în limba engleză având ca temă apa (debate, speech etc), eseuri și prezentări în limba franceză.

Muzeul Dunării de Jos și Biblioteca Județeană “Alexandru Odobescu” din Călărași vor organiza expoziții tematice. Furnizorii de echipamente și tehnologii din domeniul apei potabile, canalizării și epurării vor organiza o expoziție de produse și soluții tehnologice de interes.

La eveniment sunt invitați să participe, alături de reprezentanții autorităților locale din județ (primari, consilieri locali etc) și reprezentanți ai operatorilor de apă – canal și ai asociațiilor de dezvoltare intercomunitară din domeniul apei și apei uzate din întreaga țară.